O Soră stătea sub Un Copac. Avea o privire dezorientată şi era îmbrăcată teribil de sumar, în ciuda atmosferei ploioase şi reci ce domina peisajul. O Soră nu ştia foarte bine de ce se află sub Un Copac, dar avea certitudinea că aşteaptă ceva, că este acolo cu un scop precis şi foarte important.
O Soră aşteptă un minut, două minute, o jumătate de oră. În urma evenimentelor de-a dreptul plate ce se întâmplară în acest interval de timp – adică nimic-, O Soră începu să îşi pună problema că poate îi scapă ceva din vedere, că a uitat un amănunt important. Aşa că, după încă o oră adiţională de stat sub Un Copac, îşi aminti brusc că urma să fie răpită. Asta este!
O Soră începu să aştepte sub Un Copac cu inima mult mai împăcată. Dar după încă un cuplu de ore, îşi dădu seama că răpitorii ei întârzie nepermis de mult. După o grea analiză mentală a tuturor detaliilor, O Soră se decise să îşi bage picioarele şi să se răpească singură.
Instinctiv, O Soră îşi băgă mâna în buzunarul minuscul a rochiei şi găsi o foaie şi un pix. Un rânjet îi brăzdă fugar faţa. O Soră era o persoană şăgalnică din fire şi, din moment ce acum se afla într-o situaţie cel puţin ciudată şi ceva mai mult (decât puţin) nefavorabilă pentru ea, se hotărî să scoată măcar ceva hilar din toată povestea. Aşa că muşcă vreo 5 minute din capătul pixului, gândindu-se ce anume să scrie, şi într-un final se decise pentru următoarea variantă:
Acum două zile am văzut O Soră sub un copac. Aşa că am răpit-o. Dacă-ţi mai trebuie la ceva, ieşi în faţa barului şi întoarce-te cu ceafa la Ăla Micu din tufiş.
GA, alias Ghilda Asasinilor
P.S. Nu lăsa nici un Necunoscut să citească scrisoarea
O Soră prinse peticul de hârtie de Un Copac, îşi strânse braţele în jurul corpului şi se frecă rapid pe umeri deoarece începea să simtă destul de dureros frigul şi umezeala, se uită în jur şi plecă în direcţia NNE.
***
Ăia Mici se îndreptau hotărâţi către prima tavernă locală cu scopul de a-şi induce o stare ameţitoare care să le altereze percepţia realităţii prin intermediul unui lichid gălbui de obicei cunoscut sub numele de alcool.
Cum mergeau ei aşa fericiţi şi fără de grijă, sporovăind vrute şi nevrute şi nedând deloc atenţie Drumului, ci numai Direcţiei, se izbiră deodată, violent, de Un Copac. Ăia Mici căzură toţi pe spate, apoi se ridicară încet, buimaci. Există o teorie universal valabilă conform căreia, cu cât este un obiect mai mare şi mai în faţa ta, cu atât ai şanse mai mari să nu îl observi. Aplicaţia practică a teoriei tocmai se întâmplase prin bunăvoinţa neştiutoare a Ălora Mici şi a Unui Copac.
Ăia Mici îşi reveniră din şocul coliziunii şi, când să îşi continuie drumul către tarverna locală unde să îşi inducă o stare ameţitoare care să le altereze percepţia realităţii, observară prins de Un Copac biletul scris de O Soră. Iniţial dispuşi să nu dea nici o atenţie acestui amănunt, Ăia Mici descoperiră repede că –Virgulă- curiozitatea le fusese deja aţăţată. Aşa că, cu chiu cu vai, şi după nenumărate exerciţii atletice cu scopul de a creşte distanţa maximă la care puteau ajunge de la Pământ în sus, Ăia Mici reuşiră să pună mâna pe bilet. Cum nu ştiau să citească, Ăia Mici căzură de comun acord că biletul arată totuşi foarte bine şi porniră, deci, înapoi pe drumul lor către taverna unde urmau să îşi inducă o anumită stare.
***
Taverna era relativ goală. În aşteptarea Ălor Mici, adăpostea cu plictis un nene care dădea concerte consecutive de tuse, punctate de Flegme aruncate ici şi colo, un omuleţ mic şi bronzat care îşi auto atribuise funcţia de Barman şi un Necunoscut care încerca din răsputeri să îşi inducă o stare ameţitoare care să îi altereze percepţia realităţii prin deposedarea mai multor Sticle de un lichid gălbui de obicei cunoscut sub numele de alcool.
Tavernei nu îi plăceau Punctele, aşa că toate conversaţiile permise de ea se desfăşurau în baloturi mari de Cuvinte, Tusete şi ocazional Flegme care, o dată intrate în contact cu Aerul, dobândeau o stare semiconştientă şi se apucau să filosofeze ca proastele despre existenţa lor mult mai puţin efemeră decât s-ar gândi unii.
Respiră.
Taverna exista pentru Ăia Mici, de fapt, scopul principal, primordial al tavernei, de când s-a creat lumea şi puricii obişnuiau să se potcovească cu 99 de ocale şi să sară vreo 7 poşte, până când se izbeau de vreUn Copac, ei bine, scopul principal al tavernei era să ajungă să fie gazda Ălora Mici când aceştia, ca nişte adevăraţi Phoenixi, se decideau în fine să îşi inducă o stare ameţitoare care să le altereze percepţia realităţii prin intermediul unui lichid gălbui de obicei cunoscut sub numele de alcool şi ulterior, mureau fiindcă nu ajunseseră încă să înveţe despre o stare general cunoscută sub numele de comă alcolică şi deci, să trateze această stare, sau mai precis, apropierea ei, ca atare.
Respiră.
Totuşi astăzi, taverna avea o presimţire, era dominată de un sentiment descris de unii ca „fluturi în Burtă” ce o făcea cumva, în mod inexplicabil, să fie sigură, dar absolut sigură, că astăzi este ziua în care Ăia Mici o să îi încununeze existenţa total neefemeră de adăpostitoare de Barmani, beţivi şi mai stiu eu ce Necunoscuţi. De fapt, tverna era atât de fericită încât mai că permitea până şi puncte.
Într-un fericit moment, taverna auzi un sunet vag de paşi de Ăia Mici în apropierea dânsei. Era în extaz. Punctele nu mai contau, tusea nu mai conta, beţivii, tuşitorii, Necunoscuţii parcă dispăreau încet în atmosfera închisă a Aerului şi eventual îndreptându-se spre uşă. Taverna era aproape de ceea ce unii numesc Orgasm.
Stop. Sunetul paşilor mult iubiţi se opri pentru un moment. Linişte. Un nou moment aduse o vagă senzaţie de tufiş în mişcare. Linişte. Zgomot: un tuşitor se prăbuşi în faţa uşii tavernei. Linişte. Un Necunoscut culese un bilet din ceafa tuşitorului. Linişte. Linişte. Panică: Necunoscutul clacă psihic şi o luă la fugă. Linişte. PAŞI! EXTAZ; ORGASM; FERICIRE SUPREMĂ; TRIUMF; GLORIE; LACRIMI; EMOŢII; VALURI DE EMOŢII DE NEDESCRIS... Taverna îşi pierdu, în sfârşit, conştiinţa.
***
Ăia Mici erau aproape de tavernă, unde se duseseră cu scopul de a-şi induce o stare ameţitoare care să le altereze percepţia realităţii prin intermediul unui lichid gălbui de obicei cunoscut sub numele de alcool. Pe drumul ce îi conduse către tavernă, sau mai bine spus, în Direcţia către tavernă, Ăia Mici obţinuseră absolut întâmplător un bilet scris de O Soră care se autorăpise, nu înainte de a-l lăsa (pe bilet adică) într-Un Copac.
Aproape de tavernă şi cu biletul cu scop şi conţinut neidentificat la purtător, Ăia Mici deciseră să ia o pauză într-un tufiş. De fapt, nu deciseră acest fapt, însă Simţeau că ar fi indicat ca, înainte să intre în tavernă şi să îşi inducă o stare ameţitoare care să le altereze percepţia realităţii prin intermediul unui lichid gălbui de obicei cunoscut sub numele de alcool, să se oprească puţin într-un tufiş. Neştiind ce să facă în această pauză, Ăia Mici studiară mai pe indelete biletul cules dintr-Un Copac. Cu chiu cu vai, şi ulterior cu infinită bucurie şi entuziasm, aflară că biletul poate fi îndoit, împăturit, mototolit, căpătând tot felul de forme ciudate, hilare, uneori chiar capabile să determine anumite stări de introspecţie. În extazul lor de a descoperi joaca cu biletul, Ăia Mici uitaseră de universul ce îi inconjoară, uitaseră până şi de vizita lor la tavernă cu scopul de a-şi induce o stare ameţitoare care să le altereze percepţia realităţii. Până când, deodată, Aerul transmise cu violenţă sunetele unei tuse convulsive, neobosite, uneori punctate de Flegmă, ce băgă teroare în Ăia Mici şi îi făcu să arunce cât colo biletul, cel mai preţios obiect al lor de divertisment.
Biletul pluti aiurea şi cu viteză în Aer, se izbi cu putere de o Flegmă otrăvită şi îşi finaliză traiectoria în gâtul slinos al unui om, înfigându-şi unul din colţurile create de Ăia Mici, în joaca lor inocentă, în cărniţa ce ajunsese în mod nevinovat ţinta tuturor atrocităţilor.
Gâtul victimă, probabil aţâţat de traiectoria exchibiţionistă a biletului, încercă să repete manevrele, dar reuşi doar să cadă jos, cu o viteză ruşinos de mică şi fără nici un fel de trucuri atletice. Posesorul gâtului muri.
Necunoscutul, intrigat de zgomote sau din alte diverse motive, ieşi în grabă pe uşa tavernei, culese biletul, cu tot cu Flegmă, din gâtul tuşitorului mort, îl citi, se panică şi o luă la fugă.
Ăia Mici se foiră intrigaţi în tufiş, ceea ce determină o privire scurtă şi uşor şuie din cauza alcoolului, a Necunoscutului în acea direcţie. Abătuţi de pierderea biletului, Ăia Mici rămaseră un moment aşa, în expectativă, până când îşi amintiră că se duceau la tavernă cu scopul de a-şi induce o stare ameţitoare care să le altereze percepţia realităţii prin intermediul unui lichid gălbui de obicei cunoscut sub numele de alcool. Învioraţi de amintire, o zbughiră din tufiş drept prin uşa tavernei, unde se întâmplară lucruri ce nu pot fi descrise în această povestire.
***
Între timp, O Soră îmbrăcată sumar fugea către un adăpost în speranţa de a găsi puţină căldură şi eventual, un set de haine care să fie decent după standardele personale – adică Virgulă, capabil să îi acopere cel puţin 80% din corp, preferabil 99%. O Soră se autorăpise şi, pe măsură ce fugea către adăpost, începea să realizeze gravitatea a ceea ce tocmai făcuse. Ştia că acţiunea ei va determina un dezechilibru major al forţelor destinului, că nu avea nici o scuză, că probabil deja omorâse fără să vrea cel puţin o mână de suflete. Îşi simţi brusc mâinile murdare de sânge şi o cuprinse plânsul. Nu avea de ales, va trebui să găsească Un Necunoscut.
***
Un Copac stătea liniştit şi se gândea la nemurirea sufletului. Tocmai orchestrase un dezastru şi acum aştepta roadele acţiunilor sale. Oh, ce frumos este jocul acesta de-a absurdul şi cât de vulnerabile sunt vietăţile acestei planete infame. E de ajuns să îţi pocneşi o ramură şi gata, se duce totul de râpă - şi intotdeauna, dar absolut întotdeauna, Rezultatele sunt uimitoare, fascinante, fenomenale! Pai cum să nu faci O Soră să se autorăpească? Altfel ce nevoia ar mai scrie Locke şi Zuluf??
Lara
About Me
No comments:
Post a Comment